Glorie pe pâine

ogoranu scanteietorul

UN PUTINISM: ”Rusul care nu regretă căderea Uniunii Sovietice n-are inimă, însă ăla care o vrea restaurată n-are minte”. Eu n-am treabă cu rușii (doar cu niște literatură, muzică, pictură și vodcă rusească, ca toată lumea), iar cu rusismele și putinismele, cu atât mai puțin, și sunt printre ultimii, dacă nu chiar ultimul care să regrete căderea ceaușismului. Iar la mine, paradoxal, această lipsă de regrete, vine chiar din fundul inimii, deoarece experiența a fost prea nasoală, fie și numai pentru că mi-a mâncat zece ani din viață, ca popa, asta ca un minim. Și eu încă sunt norocos. Alții, care au plătit cu viața, ce să mai zică, săracii, ce să regrete? Și mai ales, cum să mai regrete, fiind ei acum morți și îngropați? Dar fiindcă se zice că fiecare experiență îi este dată omului ca să învețe, nu mă pot abține să nu mă întreb: ce-am învățat eu din ceaușism? Nu peste multe luni voi fi pe muchie, aniversând 28 de ani de viață în comunism și 28 de ani în capitalism, și voi expune atunci concluziile, mai pe larg, poate chiar într-o carte. Acum, pot să zic doar varianta ultrascurtă, de Facebook: eu am învățat din ceaușism că naționalismul e bun, dar comunismul e rău. Tot de rău, am mai învățat că activistul politic nu are limite și că e în stare și de moarte de om pentru partid, așa că eu mă uit la specia asta cu suspiciune 24/7, ca la niște criminali care n-au comis încă fapta, de parcă-s un precog din Minority Report. Și că propaganda, de orice fel, tâmpește omul pe termen lung, de-l lasă cu sechele asemenea accidentelor grave, îi amputează voința și rațiunea. Am mai învățat că un inginer bun și sceptic face mai mult ca o mie de muncitori harnici și optimiști. Și că artistul, pus în fața alternativei de a face artă autentică, sau a mânca, alege să mănânce.
De partea bună, am învățat că dacă vrei să fii naționalist, adică să vrei binele națiunii tale și să faci ceva pentru asta, devii instantaneu dușmanul unor ”instituții” atât de mari și de puternice, care au acces la atâtea butoane, pârghii și resurse, că oricât de mulți naționaliști români ai avea alături, parcă tot te simți cam singur și cam la nelalocul tău. Or, acest sentiment de (falsă) inadecvare a naționalistului, nu este un semn că ești în eroare, ci este exact invers, este indiciul că ești pe calea cea bună, care te apropie de alte modele de inadecvați celebri, ca Ogoranu, Gogu Puiu și alții, până hăt, spre Eminescu, chit că ai în tine poezie zero, ceea ce, de fapt ar fi și recomandabil, fiindcă impresia că naționalismul ar fi o poezie și nu o bătălie este cea care te face să crezi că n-ai talent la asta. Deci, dacă ți s-a spus că tu n-ai vocație, nu sări încă la concluzii, mai gândește-te, fiindcă senzația de a trece de la internaționalism la naționalism este cu totul și cu totul specială. Este ca și cum ai putea să comanzi la McDonalds glorie pe pâine. 

Scânteietorul

Recommended For You