Cei mai mâncați dintre pământeni

NU EXISTĂ ALIMENTE NATURALE, SĂNĂTOASE ȘI IEFTINE în România, decât dacă și le cultivă omul la el în grădină. De fapt, raftul cu chimicale comestibile există nu doar la noi, ci în fiecare supermarket din Europa, de la Helsinki și până la Sofia, și chiar este un raft unde marfa nu adună praf deloc. De aceea, toată discuția privind calitatea alimentelor, pentru a deveni rezonabilă, trebuie mutată din domeniul nutriției, în domeniul veniturilor, și mai ales în domeniul ”coșului zilnic” al oamenilor cu venituri mici. Iar aici, lucrurile stau exact cum am scris mai sus: nu există alimente sănătoase pe piață pentru nivelul (mic) al veniturilor de la noi. Astfel, nici nu are rost să ne apucăm să inventăm excepții de la regula ”ești sărac, mănânci prost”. Nici în Suedia, nici în România, săracul nu mănâncă bine și sănătos. Diferența este că, procentual vorbind, săracii reprezintă majoritatea populației de la noi, ceea ce, pe termen mediu și lung, înseamnă dezastru pentru națiune, în natalitate și servicii medicale. Pe scurt, populație săracă înseamnă nutriție proastă, lipsă de nerv și ambiție, boală, natalitate mică și, în final, decimarea națiunii. Mai grav, populația săracă de la noi, nu este neapărat și în mod natural ambițioasă (comunismul, deh), preferând puțin, prost și ieftin, contra muncă de mântuială, decât să-și iasă din sine și să pună osul ca să-și depășească condiția, să acceadă prin propriile puteri la un trai mai bun. Și cum n-are rost să speri că, de mâine, corporațiile vor începe să arunce pe piață alimente, și sănătoase și ieftine, atunci numai clasa politică rămâne singura responsabilă, atât pentru nenorocirea de azi, cât mai ales pentru cea care vine în mod implacabil. De fapt, cifrele arată că la noi, clasa politică este arma de ucidere în masă care rărește populația, o sărăcește și, mai profund, dinamitează solidaritatea națiunii, iar singurul motiv pentru care încă nu simțim asta este fiindcă procesul este atât de lent că devine aproape insesizabil. Însă, din nou, cifrele vorbesc. Al doilea război mondial, rușii și comuniștii la un loc nu au reușit să ”producă” rezultatele pe care le vedem azi, de parcă bomba atomică a explodat, nu la Hiroshima, în `45, ci în mijlocul națiunii române în anii `90. Un sfert din populație a dispărut, natalitatea este negativă, limba română este vorbită din ce în ce mai prost, și scrisă din ce în ce mai rar, șomajul la tineret a devenit voluntar, ca un fel de grevă, iar serviciile oferite de administrația statului sunt din ce în ce mai scumpe și mai proaste. Dacă te uiți la ultimele trei decenii, este ca și cum o forță nevăzută împinge națiunea română afară din țară, din existență și din istorie. Între timp, opinia publică nu are de comentat decât că alimentele de la supermarket nu sunt naturale. Dacă o ținem tot așa, alimentele de la raft vor deveni, într-un final, naturale, doar că nu vor mai fi români pe-aici să le mănânce.

Dacă nu ți-a plăcut cartea n-o să-ți placă nici aceste articole